Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 28 ianuarie 2022 09:45

500 ani de la sfinţirea Catedralei de la Curtea de Argeş 

 

În zi de mare sărbătoare creştină, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Sfânta Liturghie pe esplanada din faţa Catedralei Arhiepiscopale. Din soborul slujitor au făcut parte ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi al Bucovinei, ÎPS Varsanufie, Arhiepiscop al Râmnicului, ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului şi Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcop al Tulcii. Alături de miile de credincioşi prezenţi la slujbă au fost reprezentanţii administraţiei locale, Consiliului Judeţean şi oficialităţi centrale, Victor Opaschi - ministru secretar de stat în cadrul Secretariatul de Stat pentru Culte, Sergiu Nistor - consilier prezidenţial, prefectul Emilian Dragnea, senatorul Şerban Valeca şi fostul ministru Nicolae Noica - autor al unei cărţi ce are ca temă Mănăstirea Curtea de Argeş.

După citirea Sfintei Evanghelii, Preafericirea Sa a explicat în cuvântul de învăţătură faptul că Sfântul Neagoe Basarab reprezintă un exemplu pentru fiecare creştin. Acesta a ştiut să sprijine lupta pentru păstrarea identităţii naţionale şi ortodoxe prin cultură. Patriarhul României şi-a început cuvântarea prin a evidenţia faptul că Sfântul Domnitor Neagoe Basarab a avut parte de o educaţie aleasă. Aceasta i-a permis să se raporteze corect la situaţia politică şi culturală a vremii în care el trăia. Sfântul Neagoe a fost un om al păcii, dar totodată şi un apărător al neamului său. A ştiut să aibă relaţii de prietenie cu toate statele vecine şi astfel a evitat jertfele omeneşti. Un alt exemplu de domnitor care a fost un promotor al păcii a fost Constantin Brâncoveanu, care a domnit 25 ani şi nu a purtat vreun război. Patriarhul României a spus că purtarea de grijă a domnitorului valah pentru Biserica Ortodoxă a fost exprimată în toate locurile în care creştinii au avut nevoie de ajutor. Sfântul Neagoe a ajutat Patriarhiile Ierusalimului şi Constantinopolului. De asemenea, sfântul a fost alături de monahii din Muntele Athos. Mai multe mănăstiri au primit ajutor material pentru a fi recondiţionate. Cea mai importantă ctitorie a Sfântului Neagoe Basarab a fost actuala Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş. Lăcaşul de cult monahal reprezintă o sinteză a stilului bizantin, a concluzionat Preafericirea Sa.

După oficierea Sfintei Liturghii, Părintele Patriarh a rostit cuvântul intitulat "O făclie de Înviere peste veacuri - Catedrala de la Curtea de Argeş". În cadrul acestuia, Patriarhul a spus faptul că monumentala Catedrală din Curtea de Argeş a dovedit în istorie că are vocaţia împletirii timpului cu veşnicia, a artei cu spiritualitatea, a etosului naţional cu deschiderea spre universal. La final, Părintele Patriarh Daniel a oferit mai multe daruri Arhiepiscopului Calinic. Printre acestea s-au numărat: un set de Sfinte Vase, o Evanghelie, volumul "Învăţătura despre sfintele icoane reflectată în teologia românească" şi o Sfântă Cruce. La rândul său, ÎPS Calinic a oferit Preafericitului Părinte Daniel cărţile apărute anul acesta, dedicate evenimentului, precum şi un CD cu "Paraclisul Sfântului Neagoe Basarab" interpretat de elevii seminarişti din Curtea de Argeş. În finalul vizitei, Preafericirea Sa a mers pe şantierul noii Catedrale Arhiepiscopale şi Necropolei Regale, unde a văzut stadiul lucrărilor, a înălţat o rugăciune şi a aprins o lumânare la mormântul Reginei Ana.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.