"Ştafeta Veteranilor" ajunge vineri la Curtea de Argeş!

 

În 25 octombrie 1944, ultima localitate din România era eliberată. Ţara noastră a pierdut 300.000 militari în Campaniile de Est şi de Vest ale celui de-al Doilea Război Mondial, alături de alţi 100.000 civili. "Ştafeta Veteranilor" este un eveniment prin care voluntarii militari şi civili ai cauzei INVICTUS arată respect faţă de eroii de atunci, dar şi de acum ai României, prin conectarea în mod simbolic a mai multor localităţi. Ediţia de anul acesta a "Ştatefei Veteranilor" îi va implica inclusiv pe militarii din cadrul Batalionului 33 Vânători de Munte "Posada", membrii Asociaţiei Sportive "Vânătorii Posadei" şi voluntarii INVICTUS. În această seară, ştafeta va ajunge la Piteşti, iar vineri, la ora 08.30, va fi preluată de echipele formate din alergători şi biciclişti şi adusă în municipiu. Gheorghe Florescu, militar din cadrul unităţii locale şi preşedinte al asociaţiei sportive, este unul dintre cei care va purta "Ştafeta Veteranilor" către Cincu. Traseul de la Piteşti până la Curtea de Argeş se aproximează că va fi parcurs vineri, de la 08.30, până la orele 13.00, când echipele se vor opri la sediul UM 01042, apoi la monumentul din faţa Casei Armatei. De aici, cu "Ştafeta Veteranilor" se va parcurge sâmbătă traseul de la Curtea de Argeş până la Bâlea Lac, iar duminică, de la Bâlea Lac până la Cârţişoara şi apoi va fi predată colegilor militari din Cincu. Cei care doresc să aducă un omagiu oamenilor care au dat sacrificiul suprem pentru ca astăzi, noi, să putem să trăim într-o societate liberă, pot să se alăture voluntarilor pe întregul traseu. De asemenea, argeşenii sunt invitaţi să participe la ceremonia de vineri, de la monumentul din faţa Casei Armatei. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!