S-a dat startul Programului "Litoralul pentru toţi"!

 Săptămâna aceasta a debutat o nouă ediţie a Programului "Litoralul pentru toţi". Argeşenii interesaţi pot accesa pachetele oferite la agenţiile de turism, în limita locurilor disponibile, în ordinea cererilor. Turiştii beneficiază de sejururi la mare plătind între 150 şi 600 lei pentru o săptămână de cazare în perioada 14 mai - 14 iunie. Sunt disponibile unităţi hoteliere având afişate de la o singură stea până la cinci, în funcţie de preferinţele şi posibilităţile fiecăruia. "Litoralul pentru toţi" este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Tarifele percepute de către hotelieri sunt neschimbate de cinci ani, deşi costurile utilităţilor au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%. Tarifele maxime propuse pentru oferta specială de şase nopţi de cazare pentru o persoană, la hotelurile din zona Mamaia - Constanţa - Eforie, sunt de 205 lei pentru hotelurile de o stea, fără mic dejun, 235 lei la 2 stele, fără mic dejun şi 315 lei cu mic dejun, 265 de lei la trei stele fără mic dejun şi 425 lei cu mic dejun inclus, 485 lei la patru stele şi 605 lei la cinci stele, ambele preţuri incluzând masa de dimineaţă.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!