Hărţuirea stradală, amendată de poliţişti şi jandarmi cu sancţiuni usturătoare
Potrivit unui act normativ care a apărut marţi în Monitorul Oficial, începând de astăzi, pentru faptele de hărţuire se vor putea aplica, în afară de pedepse penale, şi amenzi! Valoarea acestora poate ajunge până la 10.000 de lei. Vor fi pedepsite atât faptele de hărţuire derulate în public cât şi cele din privat. Astfel, hărţuirea cuiva într-un loc public va putea fi amendată de poliţişti cu până la 10.000 de lei, potrivit Legii nr. 232/2018 pentru completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. Actul normativ vizează orice fel de hărţuire, mai ales cea sexuală şi psihologică, nu doar în public, dar şi în privat. Poliţistul va putea să amendeze pe loc persoana care e surprinsă hărţuind pe cineva, fără să trebuiască deschis un dosar penal pentru asta. "Este interzis orice comportament de hărţuire, hărţuire sexuală sau psihologică definite conform prezentei legi, atât în public, cât şi în privat", scrie în legea publicată, unde se precizează apoi că astfel de fapte se vor considera contravenţii şi se vor sancţiona cu amenzi între 3.000 şi 10.000 de lei (dacă nu e vorba deja de o infracţiune). Iniţial, senatorii votaseră pentru o amendă maximă de 10 ori mai mare, dar deputaţii au redus cuantumul maxim la 10.000 de lei, pentru că, spun ei, scopul legiuitorului nu e să pedepsească, ci să prevină, iar amenda trebuie adaptată astfel încât să reflecte acest lucru. De pedepsirea acestor fapte se vor ocupa ofiţerii şi agenţii din cadrul Poliţiei Române, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române şi din cadrul Poliţiei de Frontieră, dar şi poliţiştii locali. Este adevărat că, la acest moment, doar în Codul penal găsim unelte pentru pedepsirea (penală) a celor vinovaţi de fapte de hărţuire, iar un proces penal durează mult timp şi şansele reale să se ajungă la o condamnare sunt mici. Tocmai de aceea, arată iniţiatorii acestui demers legislativ, e cazul să existe şi amenzi contravenţionale pentru astfel de fapte!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
