Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 11 octombrie 2026 23:08

Beat la volan, s-a înfipt cu maşina în copac!

Copaci căzuţi pe carosabil, maşini răsturnate şi accidente cu victime - cam acesta este bilanţul primei nopţi cu ninsoare în judeţul nostru. Pompierii şi poliţiştii argeşeni au lucrat la foc automat în ultimele 48 ore, iar după cum ne avertizează meteorologii, acesta-i doar începutul!... Duminică noaptea, imediat după ce primul strat de zăpadă s-a aşternut peste carosabilul din municipiul nostru, a avut loc un accident demn de filmele de acţiune. Un tânăr în vârstă de 21 ani care circula cu viteză pe strada Eroilor, din Curtea de Argeş, a pierdut controlul volanului în curba din zona Bisericii Bolniţă şi s-a înfipt cu maşina într-un copac. Impactul a fost atât de puternic încât arborele a fost pus la pământ, iar maşina a fost "şifonată" zdravăn. Şoferul teribilist a fost rănit, iar la faţa locului a sosit o ambulanţă care l-a transportat pe tânăr la spital pentru îngrijiri medicale. Oamenii legii l-au testat pe şofer cu aparatul etilotest, care a indicat faptul că acesta consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Mai mult, autoturismul nu era echipat nici cu anvelope de iarnă. Pentru inconştienţa sa, tânărul va suporta acum rigorile legii.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It