Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 10 octombrie 2026 20:02

Atenţie cum circulaţi pe timp de ceaţă!

În ultimele 48 ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile municipale şi orăşeneşti de Poliţie Rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor şi înlăturarea efectelor vremii nefavorabile, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 338 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 64.084 lei, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 12 permise de conducere şi au fost retrase 18 certificate de înmatriculare. Pentru evitarea producerii evenimentelor rutiere pe fondul condiţiilor de drum specifice sezonului de iarnă, precum şi în cazul reducerii vizibilităţii pe fondul fenomenului de ceaţă, poliţiştii vă recomandă să verificaţi funcţionarea sistemelor de iluminat şi degivrat, precum şi echiparea corespunzătoare a vehiculului pentru condiţiile de iarnă. Reamintim că dotarea cu anvelope de iarnă este obligatorie atunci când partea carosabilă este acoperită cu zăpadă, gheaţă sau polei. Înaintea efectuării unor deplasări pe distanţe însemnate, li se recomandă conducătorilor să se intereseze cu privire la starea meteorologică de pe traseul pe care urmează să îl parcurgă şi să-şi echipeze autovehiculul corespunzător. Pe timpul călătoriei, şoferii trebuie să circule cu viteză redusă, adaptată condiţiilor meteo-rutiere, să păstreze distanţa de siguranţă în mers, pentru a putea opri în siguranţă şi să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic. Pietonii sunt rugaţi să îşi ia toate măsuri de precauţie pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi, să circule doar pe trotuare şi să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă. Totodată, pietonii sunt sfătuiţi ca atunci când traveresează, să o facă pe locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It