Permise de conducere pentru tinerii defavorizaţi
MOL România şi Fundaţia Pentru Comunitate au lansat cea de-a 4-a ediţie a programului de responsabilitate socială "Permis pentru viitor", prin care oferă sprijin financiar tinerilor din medii defavorizate pentru acoperirea costurilor obţinerii permisului de conducere de orice categorie. Persoanele vizate de acest program sunt tinerii cu posibilităţi materiale reduse, pentru care permisul de conducere este o condiţie sau poate fi un avantaj în obţinerea unui loc de muncă sau în menţinerea şi extinderea atribuţiilor de serviciu. Solicitările de finanţare pot fi depuse până pe 25 ianuarie 2019. Sunt eligibili tinerii cu vârste cuprinse între 17 şi 25 ani, din medii defavorizate, care doresc să obţină permis de conducere de orice categorie (B, C sau D, inclusiv tractoare agricole sau forestiere, troleibuze şi tramvaie). "Experienţa celor trei ani de existenţă a programului <<Permis pentru viitor>> ne-a învăţat că avem nevoie de atenţie şi de sensibilitate pentru a ne apropia de tinerii din mediile defavorizate, cărora dorim să le oferim un instrument cu adevărat util la intrarea lor pe piaţa muncii. Ne dorim ca sprijinul financiar acordat să fie eficient, să aducă rezultate concrete şi sperăm de fiecare dată că toţi beneficiarii vor obţine permisul de conducere şi că le va fi de real folos în viitor", a declarat Camelia Ene, CEO&Country Chairman al MOL România. Evenimentul de lansare a celei de-a patra ediţii a programului s-a desfăşurat la "Casa Copiii Străzii AKSZA" din Cluj, unde au fost prezenţi şapte tineri care la ediţiile precedente au beneficiat de sprijin financiar şi au obţinut permis de conducere sau se pregătesc pentru examen. "Permisul de conducere obţinut cu sprijinul material oferit prin acest program mi-a fost şi îmi este de mare folos, fiind angajat la un atelier de service auto, unde nici nu-mi imaginez cum aş putea lucra fără acest permis!", a declarat Norbert Papp din Carei, unul dintre tinerii beneficiari ai ediţiei precedente. În cadrul celor trei ediţii ale programului de până acum, 48 tineri au obţinut permis de conducere: 41 categoria B, 6 categoria C şi un carnet categoria B, automobil adaptat pentru persoane cu dizabilităţi. Alţi 41 beneficiari sunt programaţi pentru susţinerea examenului sau se află în diferite faze ale cursurilor şcolii de şoferi. "Încurajăm tinerii să pregătească din timp, încă din acest an, solicitările de finanţare, să nu amâne demersurile pentru sfârşitul perioadei de înscriere. Permanent se pot informa de la noi, le oferim toate detaliile necesare pentru înscriere. Este important ca fiecare solicitant să-şi găsească un mentor, un îndrumător pentru perioada şcolii de şoferi şi a pregătirii pentru examen. Aşteptăm solicitări motivate clar, din care să reiasă necesitatea şi beneficiul scontat al obţinerii permisului de conducere", a precizat András Imre, director executiv al Fundaţiei Pentru Comunitate. Mai multe detalii despre programul "Permis pentru viitor" şi formularul de înscriere se pot descărca de pe site-urile www.pentrucomunitate.ro şi www.molromania.ro. Termenul final pentru depunerea solicitărilor este 25 ianuarie 2019.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
