Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 20 aprilie 2024 10:09

Se pregăteşte suspendarea permisului pentru şoferii care folosesc telefonul mobil sau tableta în timp ce conduc!

Şoferii care ţin în mână telefonul sau alte dispozitive mobile, la volan, vor fi sancţionaţi cu 20 de puncte amendă şi le va fi suspendat permisul de conducere, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne. Proiectul modifică legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice şi prevede interzicerea, în timpul mersului, a ţinerii în mână sau folosirii cu mâinile în orice mod nu numai a telefonului mobil, ci şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video (de exemplu, tablete). Acum, legislaţia prevede că şoferilor "le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când se află în timpul mersului, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip <<mâini libere>>". Cei care nu se conformează riscă între 9 şi 20 de puncte amendă şi 6 puncte de penalizare. În plus, sancţiunea cu amendă va fi aplicată şi celor pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de exemplu bicicliştii. "Având în vedere gradul de pericol al faptei de a utiliza telefonul mobil sau orice alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, în alte condiţii decât cele permise, a fost introdus un mecanism mai aspru de sancţionare pentru situaţia în care concomitent cu această faptă este încălcată o altă regulă privind circulaţia vehiculelor. Astfel, pe lângă amendă se va aplica sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru conducătorii de autovehicule", au afirmat reprezentanţii M.A.I. De asemenea, documentul prevede că noile modificări legislative vor intra în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial. Proiectul va fi în dezbatere publică timp de 20 de zile calendaristice.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.