Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 mai 2024 04:16

Sfaturi pentru stoparea incendiilor de locuinţe

Reprezentanţii ISU Argeş spun că suntem în plin fenomen al incendiilor în locuinţe, cu precădere în mediul rural. Astfel, aceştia trag un semnal de alarmă şi vă informează care sunt măsurile pe care trebuie să le luaţi pentru a elimina din timp riscurile şi pericolele. Iată ce trebuie să aveţi în vedere pentru a fi #SigurAcasă: depozitarea materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de 1 m faţă de sobele fără acumulare de căldură şi de 0,50 m la sobele cu acumulare de căldură; se interzice depozitarea materialului combustibil, a cărţilor, hainelor, lumânărilor etc., deasupra sobelor; în faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de 0,70x0,50 m; înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum trebuie verificate amănunţit, reparate, curăţate şi date în exploatare în perfectă stare de funcţionare; nu se admite utilizarea sobelor fără uşiţe la focare şi cenuşare, defecte sau izolate necorespunzător faţă de elementele combustibile ale clădirilor; în timpul funcţionării sobelor care utilizează combustibil solid, uşiţele focarului şi cenuşarului trebuie menţinute închise şi nezăvorâte; este strict interzisă aprinderea focului în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile; se interzice uscarea hainelor sau a altor materiale combustibile pe sobe ori în imediata lor apropiere; se recomandă scoaterea periodică a cenuşei rezultate prin ardere şi depozitarea acesteia în locuri special amenajate, în exteriorul locuinţei şi la distanţă faţă de casă, grajd, fânar şi depozite; se interzice funcţionarea sobelor supraîncălzite!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.