Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 10 octombrie 2026 13:54

Reîncep cursurile gratuite pentru formarea asistenţilor medicali!

O.A.M.G.M.A.M.R. Argeş va organiza şi în acest an cursuri gratuite pentru asistenţii medicali. Chiar începând cu luna în curs, organizaţia va relua expunerile de educaţie medicală continuă adresate asistenţilor medicali membri ai organizaţiei. Educaţia medicală continuă reprezintă întreaga experienţă profesională acumulată de asistentul medical generalist, moaşă şi asistentul medical, actualizată permanent prin însuşirea de noi cunoştinţe, deprinderi şi abilităţi necesare în exercitarea profesiei necesare pentru a furniza servicii de calitate pacienţilor. "Ne dorim ca pacienţii argeşeni, atât cei care apelează la sistemul public de sănătate, cât şi cei care optează pentru sistemul privat, să beneficieze de îngrijiri medicale care se ridică la standarde de înaltă competenţă. Considerăm necesar să acordăm atenţia cuvenită etapei de formare profesională, fie că ne adresăm asistenţilor medicali care au absolvit de puţin timp, fie celor care profesează de mai mulţi ani. De aceea, formatorii noştri sunt profesionişti cu vastă experienţă în domeniu, care pun experienţa dobândită în slujba tuturor asistenţilor medicali înscrişi în Ordinul Asistenţilor Medicali Filiala Argeş. Pregătirea profesională a tuturor membrilor noştri reprezintă unul dintre obiectivele principale ale organizaţiei argeşene, ea fiind un drept, dar şi o obligaţie individuală prevăzută de reglementările exercitării profesiei de asistent medical", a explicat Estera Stămoiu, preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali - filiala Argeş.
Agenda de cursuri pentru anul 2019 va cuprinde, prioritar, acele teme necesare procesului de acreditare al spitalelor din judeţul Argeş, cursuri impuse prin standardele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS). În această categorie intră atât cursurile online, cât şi la cele predate în săli, printre care se regăsesc următoarele: Planul de îngrijire, Activitate transfuzională, Curs de spălare, dezinfecţie şi sterilizare, Depăşirea competenţelor, Îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi siguranţei pacienţilor, Managementul deşeurilor. "Dorim să venim, deopotrivă, în sprijinul asistenţilor medicali şi al angajatorilor şi să corelăm oferta noastră de cursuri cu nevoile de formare identificate de angajatori şi cuprinse în planurile anuale de formare", a mai precizat aceasta.
Necesarul de credite EMC rămâne şi pentru anul 2019 neschimbat. Astfel, în vederea obţinerii Avizului anual pentru autorizarea exercitării profesiei sunt necesare tot 30 credite, iar obligativitatea acumulării acestui număr de credite o au toţi cei care îşi exercită profesia de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical pe perioada întregului an calendaristic. Excedentul de credite din anul 2018 nu se reportează. Membrii Ordinului Asistenţilor Medicali au - de asemenea - obligaţia de a acumula cel puţin jumătate din cele 30 credite prin participarea la cursurile de educaţie medicală continuă. Cursurile organizate de O.A.M.G.M.A.M.R. ARGEŞ vor fi afişate pe site-ul http://oammr-arges.ro/, în secţiunea CURSURI, iar înscrierile se vor face tot online.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It