Crescătorii de ovine vor primi şi în 2019 ajutor pentru comercializarea lânii

Guvernul a hotărât să continue şi anul acesta programul de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii, precum şi condiţiile aferente acestuia. Perioada de înscriere pentru 2019 a început şi se termină pe 28 martie, inclusiv, iar perioada de cerere în care producţia de lână poate fi valorificată este între 29 martie-30 septembrie, inclusiv. Solicitanţii înregistraţi în Registrul Unic au obligaţia de a depune la direcţiile agricole judeţene documentele justificative care să ateste comercializarea producţiei de lână obţinute până la 1 noiembrie, inclusiv. Comercializarea acesteia se realizează către un centru de colectare sau o unitate de procesare, direct sau printr-un intermediar, care are încheiat un contract de livrare a lânii cu un centru de colectare sau o unitate de procesare a acesteia. Pentru acordarea sprijinului, documentele justificative trebuie să ateste că lâna a fost comercializată respectând interesul părţilor. Este necesar ca documentele justificative (factura sau filele din carnetul de comercializare) să indice cantitatea de lână comercializată, direct sau prin intermediar. În cazul intermediarului, acesta va menţiona pe filele din carnetul de comercializare al crescătorului de ovine numărul contractului încheiat cu un centru de colectare sau o unitate de procesare a lânii. De asemenea este reglementată plata cantităţii de lână comercializată în perioada de valorificare corespunzătoare şi nedecontată în anul 2018.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It