Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 10 octombrie 2026 12:04

Anunţ important de la Casa de Pensii, pentru asiguraţii facultativ

Ca urmare a intrării în vigoare, începând cu 1 ianuarie 2019 a prevederilor H.G nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1045/10.12.2018, salariul de bază minim brut pe ţară garantat este de 2.080 lei. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul asiguraţilor care au încheiat contracte de asigurare socială, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale pentru asiguraţii care au încheiat contracte de asigurare socială în baza Legii nr. 263/2010 o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, dar nu mai puţin decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. În consecinţă, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială încheiat în baza Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, va fi de 2.080 lei. Casa Judeţeană de Pensii Argeş va modifica din oficiu, conform Legii nr. 263/2010, toate veniturile asigurate înscrise în contractele de asigurare socială al căror nivel se situează sub nivelul de 2.080 lei. Contribuţia individuală de asigurări sociale pentru persoanele care sunt asigurate la venitul mimim este acum în cuantum de 520 lei.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It