Bilanţ la CAR Pensionari pentru luna ianuarie 2019: s-au acordat peste 250 împrumuturi, din care 15% de peste 6.000 lei!

Aceasta este informaţia pe care ne-a oferit-o preşedintele Apostol Zamfira. De la începutul acestui an a început acordarea unor împrumuturi cu valoare de 10.000 lei! Ceea ce - trebuie să recunoaştem - nu este deloc la îndemâna oricărui organism similar. La CARP Curtea de Argeş, valoarea împrumuturilor care se acordă se determină în funcţie de fondurile de cotizaţii de care dispun solicitanţii, ca fiind egale cu de 4 ori valoarea acestora. De reţinut ar fi faptul că reglementările pe baza cărora se acordă împrumuturi sunt foarte clare şi oferă garanţia recuperării sumelor. Astfel, pentru cele cu valori de la 9.000 la 10.000 lei este necesar ca unul dintre giranţi să aibă o pensie care să depăşească valoarea de 1.500 lei. De asemenea, unul dintre cei care girează împrumutul solicitat poate avea calitatea de salariat la o unitate care prezintă stabilitate, capabilă să-şi asume responsabilitatea restituirii banilor împrumutaţi. Toţi giranţii trebuie să aparţină de Casa de Pensii din judeţul Argeş. Nu trebuie ignorat nici avantajul că în cazul în care creditul se rambursează anticipat termenului scadent din contract, preşedintele CARP Curtea de Argeş spune că se restituie o parte din dobânda achitată anticipat.
Tot în luna ianuarie s-au acordat 71 ajutoare pentru deces, având valoare medie de 725 lei. Cel mai mare ca valoare a fost de 1.300 lei - a precizat Apostol Zamfira, iar asemenea ajutoare se acordă tuturor membrilor, departajarea făcându-se în funcţie de vechime. CARP oferă membrilor, la Curtea de Argeş, şi alte servicii la sediul din strada Negru Vodă - medicale, de masaje terapeutice şi de frizerie. "Solicităm membrilor asociaţi care sunt restanţieri la cotizaţie să ia măsurile necesare pentru achitarea datoriilor, pentru a se reveni la situaţia normală. Noi rămânem în continuare ataşaţi ideii de a acorda sprijin financiar rambursabil membrilor pentru a ne îndeplini scopul şi misiunile asumate de asociaţia noastră!", a concluzionat preşedintele Apostol Zamfira.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
