Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 9 octombrie 2026 09:45

Veterani răniţi în teatrele de operaţiuni, din nou în Afganistan!

Plutonierul adjutant principal Vasile Zbîncă şi plutonierul major Marius Taifas, veterani răniţi în teatrele de operaţiuni, au fost într-o vizită de câteva zile la Kandahar, în Afganistan, în cadrul programului "Recuperarea memoriei", dedicat militarilor răniţi care erau în stare extrem de gravă în momentul evacuării medicale. Misiunile executate în Afganistan le-au lăsat urme adânci, dar nu s-au dat bătuţi. "Orice s-ar întâmpla, trebuie să mergi mai departe!" Acesta este şi motivul pentru care cei doi s-au întors pentru a-şi încheia simbolic misiunea iniţială, simţind că o parte din ei rămăsese aici.
Plutonierul adjutant Vasile Zbâncă este o adevărată lecţie de ambiţie, curaj şi determinare. Pe 1 octombrie 2010, acesta se afla în teatrul de operaţiuni din Afganistan, într-o misiune de patrulare, când vehiculul în care se afla a detonat un dispozitiv exploziv improvizat. În urma incidentului, subofiţerul a fost grav rănit la ambele picioare, fiind transportat de urgenţă la spital cu ajutorul unui elicopter de evacuare medicală, iar ulterior transferat la un spital din Germania. Cu toate eforturile medicilor, picioarele nu i-au mai putut fi salvate şi i-au fost amputate de la genunchi, ulterior aplicându-se proteze. Dând dovadă de tărie morală, după o perioadă de recuperare deloc uşoară, militarul şi-a revenit, lucrează este alături de soţia sa şi de cei doi copii, cât şi de colegii care-l susţin.
Plutonierul major Marius Taifas se afla în teatrul de operaţiuni Afganistan, cu Elementul Naţional de Sprijin, când, în noiembrie 2009, în urma unui atac asupra bazei, racheta a lovit clădirea lângă care acesta se afla. În urma incidentului, subofiţerul a fost grav rănit şi după o operaţie de urgenţă de reconstrucţie a arterei femurale, la Spitalul ROL 3, din Kandahar, doctorii au reuşit să-i salveze piciorul şi l-au transportat în Germania, acolo unde a suferit mai multe intervenţii timp de două luni jumate. Dând dovadă de ambiţie şi determinare, după o perioadă de recuperare deloc uşoară, militarul şi-a revenit şi lucrează într-o structură unde se ocupă de colegii care participă la misiuni internaţionale şi le ascultă cu plăcere poveştile cu care se întorc.
Militarii în activitate făceau parte, atunci când au fost răniţi, din Batalionul 812 Infanterie "Şoimii Carpaţilor" şi din Elementul Naţional de Sprijin, fiecare regăsindu-şi colegii din misiunile la care au participat. Aflat la a treia ediţie, programul "Recuperarea memoriei" este organizat de Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia "Calitatea vieţii personalului", cu sprijinul Statului Major al Apărării. Până în momentul de faţă au făcut deplasarea în teatrul de operaţiuni 16 militari răniţi. Aceştia participă la program pe bază de voluntariat, cu avizul structurilor de asistenţă psihologică. În prezent, Armata României are 970 militari în misiuni internaţionale, peste 600 dintre aceştia fiind la datorie în Afganistan. În ultimii 20 ani, 29 soldaţi români au căzut la datorie în teatrele de operaţiuni, aproape 180 fiind răniţi în aceste misiuni.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It