Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 9 octombrie 2026 09:30

Noii medici de la Judeţean s-au prezentat la posturi

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu şi dr. Anci Ionescu, consilierul acestuia pe probleme de Sănătate, s-au întâlnit miercuri cu cei mai noi medici angajaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, întâlnire la care a participat şi conducerea spitalului. Discuţiile au fost unele informale, amicale, neprotocolare, de cunoaştere reciprocă. Tinerii medici ce vor profesa în specialităţi medicale precum Chirurgie vasculară, Radiologie şi imagistică medicală, Neurologie, Neonatologie, Medicină internă, Boli Infecţioase sau Nefrologie au ales să vină în Argeş de la spitale din Bucureşti, Târgu Mureş, Vâlcea sau Craiova. De ce au ales Spitalul Judeţean de Urgenăţă Piteşti? Aparatura ultramodernă cu care a fost dotată această unitate medicală în ultimii ani, dar şi proiectele pe care Consiliul Judeţean Argeş le are în implementare în domeniul infrastructurii sanitare au fost principalele puncte ce au determinat alegerea lor.
Preşedintele Dan Manu i-a încurajat şi i-a asigurat că din partea conducerii instituţiei vor avea tot sprijinul şi toată susţinerea. De asemenea, preşedintele C.J. le-a prezentat şi o parte din proiectele care vizează dezvoltarea şi modenizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, cum ar fi extinderea spitalului prin construirea unui nou corp P+4, consolidarea şi modernizarea actualului corp al spitalului, construirea şi dotarea unui laborator de radioterapie, extinderea şi modernizarea Unităţii de Primiri Urgenţe şi a Ambulatoriului de Specialitate.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It