Mărţişorul, un talisman pe care şi dacii-l preţuiau!
Mărţişorul este un mic obiect de podoabă legat de un şnur împletit dintr-un fir alb şi unul roşu, care apare în tradiţia românilor şi a unor populaţii învecinate. Una dintre legendele Mărţişorului spune că odată, demult, soarele, curios din fire, ar fi vrut să ia parte la o horă dintr-un sat românesc. Cum nu putea coborî printre muritor ca astru, acesta ar fi luat chipul unui tânăr frumos, îndrăzneală care l-a înfuriat peste măsură pe Zmeul cel rău. Dihania, ca să se răzbune, l-a zăvorât pe bietul soare într-o temniţă, de unde nu voia să-l mai elibereze vreodată. Atunci, întreaga natură a început să sufere cumplit şi, în cele din urmă, râurile au încetat să mai curgă, păsările au amuţit, copiii nu mai ştiau să râdă şi peste tot domnea nefericirea. Într-o zi, un tânăr voinic a decis că a venit momentul ca cineva să-l înfrunte pe Zmeu şi să elibereze soarele, pentru ca natura şi oamenii să poată fi fin nou fericiţi. A pornit într-o lungă călătorie, care a durat trei anotimpuri - vara, toamna şi iarna. Spre sfârşitul căutărilor, a găsit castelul dihaniei şi a urmat o luptă crâncenă, vreme de mai multe zile. Zmeul a fost ucis şi, cu ultimele puteri, tânărul erou a eliberat soarele din temniţă, după care a murit. Astrul a urcat îndată pe bolta cerască şi a început să încălzească din nou pământul cu razele sale... Se spune că, în urma paşilor voinicului, pe zăpada imaculată, sângele care i-a curs din răni ar fi fost zărit de tinerii care-l însoţiseră şi, de atunci, se împletesc câte doi ciucuraşi - unul alb şi unul roşu, care sunt oferiţi în dar celor dragi (îndeosebi fetelor) ca simbol al venirii primăverii, renaşterii naturii şi reînnoirii speranţelor. O altă legendă ne-o prezintă pe bătrâna Dochia, care, pe când se afla cu oile pe munte, a găsit o monedă şi a legat-o cu un fir roşu de aţă, ca să nu o piardă.
Lăsând în urmă miturile aceastea frumoase, arheologii au descoperit, în timpul săpăturilor de la Schela Cladovei, că sosirea primăverii era motiv de mare sărbătoare pe teritoriul nostru încă de acum opt milenii, întrucât au fost descoperite amulete similare mărţişorului. Originile reale ale sărbătorii Mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar prezenţa sa atât la români, cât şi la bulgari (sub numele de Marteniţa) s-ar datora substratului comun daco-tracic. Se pare că dacii confecţionau mărţişoare înşirând pe aţă pietricele colorate în alb şi roşu sau monede, pe care le purtau pe post de talisman până când înfloreau copacii, fiindcă ei credeau că aduc noroc şi belşug. De reţinut că, la geto-daci, noul an debuta la 1 martie şi calendarul avea doar două anotimpuri: vara şi iarna. Din păcate, de-a lungul atâtor secole, bănuţul şi pietricelele dacice au cam dispărut şi au fost înlocuite de obiecte care n-au nicio legătură cu adevărata însemnătate a mărţişorului, acest obicei atât de frumos odinioară căpătând enorme valenţe comerciale. Doar în anumite zone bucovinene sau ale Moldovei se mai păstrează obiceiul purtării unei monede de aur legate la gât cu un şnur împletit în fir alb şi roşu. Cert este că, dincolo de marketing-ul acesta agresiv, încă se mai menţine tradiţia ca femeile să primească în prima zi a primăverii un astfel de simbol, aducător de fericire şi noroc, care trebuie purtat până când înfloresc trandafirii sau vişinii. Abia atunci, firul împletit se leagă de o ramură şi femeia îşi pune o dorinţă... Sunt şi regiuni în care mărţişorul este purtat doar până pe data de 9 martie (atât cât durează zilele Babelor) sau chiar până la Florii, destinaţia finală a şnurului fiind tot ramura unui pom fructifer. Dacă acesta va aduce rod, atunci va fi un an bun şi pentru femeia care şi-a lăsat şnurul între ramuri... De mărţişor, femeile mai primesc şi flori, tot ca simbol al venirii primăverii, dintre care cea mai reprezentantivă este ghiocelul.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
