Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 10 octombrie 2026 11:06

1 Martie a adus două cazuri noi de gripă la Spitalul Judeţean

Iată că deşi am intrat în luna martie şi deja au apărut primele semne de primăvara, gripa îşi face de cap, în continuare, în judeţul nostru. Astfel, au fost confirmate două noi cazuri la nivelul secţiilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti. Este vorba despre o persoană în vârstă de 42 ani şi o alta de 58 ani. În cazul amândurora, rezultatul testului a fost pozitiv pentru virus gripal tip A, subtip H1. Până la acest moment, la nivelul secţiilor SJU Piteşti au fost confirmate 102 cazuri de gripă, dintre care 44 la adulţi şi 58 la copii. În cadrul unităţii spitaliceşti au fost instituite măsuri specifice privind accesul, ce vizează atât siguranţa pacienţilor, cât şi a aparţinătorilor acestora: accesul aparţinătorilor în unitate se desfăşoară doar în timpul programului de vizită şi doar pentru un singur aparţinător pentru fiecare pacient; în cazurile excepţionale, când sunt admişi în unitate vizitatori, se va scurta timpul de vizită la 10 minute, iar vizitatorii vor purta obligatoriu mască şi halat/pelerină de unică folosinţă. Se va face triajul epidemiologic al acestora, excluzându-se persoanele cu semne clinice de boli respiratorii acute; în secţiile cu risc crescut - Neonatologie, Boli Infecţioase, Oncologie, Obstetrică, ATI, Hematologie - accesul vizitatorilor este interzis.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It