Atenţie: razie în trafic!

Încă de luni, Poliţia Rutieră a demarat o acţiune prin care au fost făcute verificări în trafic. Controalele vor continua până la finalul săptămânii, desfăşurându-se simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene. Astfel, oamenii legii verifică dacă şoferii folosesc centurile de siguranţă şi scaunele speciale pentru copii. În toată ţara au loc astfel de acţiuni, în condiţiile în care studiile de specialitate au arătat că, în cazul unui accident, centura de siguranţă reduce riscul de deces cu peste 50%. Lipsa acesteia reprezintă o contravenţie şi se sancţionează cu amendă şi două puncte de penalizare, potrivit Regulamentului de aplicare a Codului rutier (H.G. nr. 1391/2006). În prezent, un punct-amendă însumează 145 lei (10% din salariul minim brut, a cărui valoare e acum 1.450 lei). Cum sancţiunea pentru lipsa centurii este prevăzută în Codul rutier ca fiind două sau trei puncte-amendă, rezultă că şoferul care nu poartă centură riscă o amendă de 290 sau 435 lei şi cele două puncte de penalizare.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It