Pompierii au împărţit amenzi în cluburi

Zilele trecute, pompierii argeşeni au mers în controale în cluburi şi în discoteci. S-a lăsat cu 5 amenzi, în valoare totală de 4.500 lei şi cu 5 avertismente pentru deficienţe care cresc riscul de incendiu. În niciunul dintre cluburile controlate nu au fost găsite situaţii de încălcări grave ale cerinţei de securitate la incendiu, care să ducă la oprirea funcţionării sau a utilizării imobilelor. Controalele au fost făcute la 5 operatori economici din localităţile Piteşti, Şuici şi Ciofrângeni, inspectorii de prevenire verificând dacă sunt respectate reglementările pe linia apărării împotriva incendiilor. Principalele nereguli identificate în teren au constat în: neobţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu; exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni şi improvizaţii; neefectuarea controalelor interne de prevenire; neexecutarea instruirilor în domeniul situaţiilor de urgenţă; blocarea sau reducerea gabaritului căilor de evacuare, precum şi neorganizarea activităţii de stingere la locul de muncă. Activitatea pompierilor salvatori se desfăşoară în sprijinul şi pentru cetăţean, principalele obiective ale instituţiei fiind eficientizarea acţiunilor de prevenire şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, drept pentru care astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
