Românii au mai rărit creditele la bănci...

Aceştia se gândesc de două ori înainte să se mai împrumute, iar băncile îşi fac mai multe calcule înainte să le accepte dosarele. Astfel, numărul creditelor acordate populaţiei a scăzut, iar cele în valută au înregistrat cel mai mare declin. Creşterea euro şi dobânzile tot mai mari îi ţin pe mulţi departe de bănci, mai ales că o familie cu venituri medii abia face faţă unui împrumut, arată calculele economiştilor. Pe de altă parte, faţă de anii trecuţi, şi veniturile românilor au mai crescut. De aceea, mulţi au încredere că pot obţine un împrumut mai mare. Doar că de anul acesta, şi condiţiile de creditare s-au înăsprit... Limitarea gradului de îndatorare la 40% pentru creditele în lei şi la 20% pentru cele în euro şi-a pus amprenta în domeniul bancar. În februarie, creditele acordate populaţiei au scăzut cu 0,10% faţă de ianuarie. O scădere semnificativă au înregistrat însă împrumuturile în valută, potrivit Băncii Naţionale. "Înainte de a avea o rată la bancă, trebuie să fim convinşi că putem să plătim această rată cu regularitate. Cred că un exerciţiu foarte bun ar fi să încerci să economiseşti în prealabil nişte bani, să vezi dacă poţi lună de lună să pui nişte bani deoparte, care să fie echivalentul unei rate bancare", a sfătuit Cristian Păun, analist economic. De la începutul anului, toate băncile importante şi-au majorat costurile pentru credite cu până la două puncte procentuale. Iată un exemplu: o familie care are câştiguri medii îşi va putea permite un credit ipotecar de cel mult 50.000 euro, dacă are deja o rată de 600 lei pentru o maşină şi un card de cumpărături pentru care achită 400 lei lunar. Aşadar, banca va accepta doar încă o rată de cel mult 1.400 lei. Urmează şi alte schimbări, astfel că luna viitoare va fi înlocuit Robor cu un nou indice în funcţie de care vor fi calculate dobânzile. Guvernatorul Băncii Naţionale a explicat faptul că indicele care înlocuieşte vechiul Robor nu va duce neaparat la o ieftinire a ratelor pentru creditele în lei, ci ar putea pune chiar presiune pe cursul valutar. Lucru care va duce şi la o creştere a dobânzilor. În total, anul trecut, românii au făcut împrumuturi în valoare de peste 250 miliarde lei.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
