Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 9 octombrie 2026 06:24

Românii pot cere 25.000 lei de la stat pentru a-şi lua panouri solare electrice

Astăzi a fost lansat programul de finanţare al Administraţiei Fondului pentru Mediu ce va permite ca o parte dintre proprietarii de gospodării să primească un ajutor financiar pentru a-şi cumpăra şi instala panouri fotovoltaice. Acesta vizează creşterea eficienţei energetice şi reducerea poluării prin producerea de energie electrică din surse regenerabile. Proiectul este la prima ediţie şi va permite celor ce deţin gospodării neracordate la reţeaua electrică să primească bani pentru instalarea de panouri solare electrice. Eligibili pentru această măsură sunt cei ce au o casă situată la o distanţă de cel puţin 2 kilometri faţă de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice. Potrivit comunicatului oficial al AFM, acţiunea se va încheia în data de 10 iulie. Banii nu se vor primi toţi odată, ci eşalonat, pe toată durata implementării proiectului. Pentru acest an, programul are alocată suma de 230 milioane lei, ceea ce înseamnă că de finanţarea de 25.000 lei vor putea beneficia peste 9.000 gospodării. Aceasta este nerambursabilă şi acoperă integral cheltuielile legate de instalarea panourilor fotovoltaice, adică cei interesaţi nu vor fi nevoiţi să plătească vreun ban pentru cumpărarea şi instalarea panourilor. Aşadar, proiectul de finanţare vizează creştea eficienţei energetice a locuinţelor şi îmbunătăţirea calităţii aerului, prin producerea de energie electrică din surse regenerabile şi prin reducerea cantităţii de combustibili convenţionali (cărbune, motorină, gaz natural etc.) utilizaţi.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It