Şase zile libere pentru bugetari!

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale şi a zilei de 1 Mai, salariaţii din sectorul bugetar vor avea o mini-vacanţă de şase zile (26 aprilie-1 mai). Luna trecută, Guvernul a hotărât ca data de marţi, 30 aprilie (a treia zi de Paşti), să fie zi liberă, având în vedere că miercuri, 1 Mai, este zi nelucrătoare conform Codului muncii. "Măsura a fost adoptată şi pentru recuperarea capacităţii de muncă a angajaţilor, dar şi pentru stimularea turismului. Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă. Pentru recuperarea zilei de 30 aprilie, instituţiile publice îşi vor prelungi timpul de lucru până la data de 31 mai, după planificările stabilite", au precizat reprezentanţii Ministerului Muncii. Zilele libere de Paştele Ortodox sunt: vineri, 26 aprilie (Vinerea Mare), sâmbătă, 27 aprilie, duminică, 28 aprilie (prima zi de Paşti), luni, 29 aprilie (a doua zi de Paşti).

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It