Doar trei incendii în zona Curtea de Argeş!

Chiar dacă la prima vedere este o situaţie curioasă, la fel ca ca şi de sărbătorile de iarnă, statistica nu poate decât să ne bucure. Astfel, în perioada 25 aprilie-1 mai, în zona Curtea de Argeş au fost înregistrate doar trei incendii. În data de 26 aprilie, la ora 16.24, un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş a intervenit în localitatea Corbeni pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. Au ars magazia din lemn pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp şi circa 1,5 mc lemn de foc. Sursa incendiului a fost flacăra, iar împrejurarea - foc deschis în spaţii deschise. A doua zi dimineaţă, la ora 05.02, un alt echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă de la Detaşamentul Curtea de Argeş a intervenit în localitatea Tigveni pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. Şi acolo a ars bucătăria de vară pe o suprafaţă de aproximativ 24 mp. În urma anchetei efectuate la faţa locului, sursa incendiului a fost un scurt-circuit electric, iar împrejurarea în care s-a produs - un cablu electric defect. În fine, în prima seară de Paşti, în jurul orelor 21.00 s-a produs un incendiu la coşul de fum de la Restaurantul "Curtea Veche" din municipiu. La faţa locului au intervenit două autospeciale de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş şi un echipaj SMURD, care au lichidat rapid flăcările ce cuprinseseră coşul. De asemenea, în data de 30 aprilie, la ora 16.10, un echipaj de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş a intervenit în municipiul Curtea de Argeş, pe strada Valea Danului, pentru salvarea unei ovine ce căzuse într-un canal tehnologic. S-a acţionat cu mijloacele din dotare pentru degajarea animalului, iar intervenţia a fost un succes, oaia fiind înapoiată proprietarului.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It