Lista drogurilor ilegale, actualizată!

Aceasta va fi actualizată cu 5 noi substanţe psihoactive, ca urmare a transpunerii în legislaţia naţională a unei directive europene, potrivit unui proiect lege publicat recent de M.A.I. Completarea listei drogurilor ilegale în ţara noastră cu încă 5 substanţe psihoactive nu e o iniţiativă autohtonă, ci o exi­genţă europenă de transpunere în legislaţia naţională, până pe 7 septembrie 2019, a Directivei delegate (UE) 2019/369 a Comisiei din 13 decembrie 2018. Substanţe psihoactive noi care vor fi incluse pe lista drogurilor ilegale în România sunt: furanilfentanil, ciclopropilfentanil, metoxiacetilfentanil, CUMYL-4CN- BINACA şi ADB-CHMINACA. Acestea sunt noile drogurile cel mai uşor de procurat, au spus persoanele intervievate de către Agenţia Naţională Antidrog. Acestea se pot cumpăra cu uşurinţă în mediile de petrecere a timpului liber - discoteci, baruri, cafenele, străzi şi parcuri, dar şi de pe internet. Noile substanţe psihoactive au apărut pe piaţa drogurilor din România în perioada anilor 2009-2010, iar măsurarea consumului acestora în populaţia şcolară a început în 2011.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It