Programul "Rabla" pentru electrocasnice a fost extins şi pentru instituţiile publice şi primării

Vestea a fost dată de către ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu. Hotărârea a fost luată având în vedere cantitatea mare de deşeuri electrice generate de acestea. "Vrem să extindem Proiectul <<Rabla>> pentru electrocasnice şi pentru instituţiile statului, deci publice, şi pentru primării, pentru că am constatat, din propria instituţie pe care o coordonez şi o conduc, că am reuşit să scot peste 11.000 kg DEE-uri din subsolul Ministerului Mediului. Erau acolo calculatoare de nu ştiu câte zeci de ani, televizoare, tot felul de carcase ş.a.m.d. Deci, peste tot există astfel de deşeuri şi doresc ca în felul acesta să ajutăm autorităţile locale, instituţiile statului, să-şi cumpere echipamente noi, ce nu consumă energie multă, care ocupă spaţiu puţin, dar sunt şi din punct de vedere estetic plăcute ochiului. Să avem, astfel, din toate punctele de vedere câştig, începând de la mediu până la plăcere!", a afirmat ministrul. De asemenea, Gavrilescu a declarat că încă se lucrează la elaborarea ghidului de finanţare pentru instituţiile publice. În schimb urmează să fie lansat cel pentru persoanele fizice!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It