Dacia se aliniază tendinţelor, cu prima maşină electrică!

Producătorul român de Automobile Dacia, care din septembrie 1999 aparţine Grupului francez Renault, a anunţat că, în curând, va ieşi pe piaţă cu prima maşină electrică, despre care se estimează că va fi cea mai ieftină din categoria ei, cu un preţ de pornire de 20.000 euro. Informaţiile au ajuns, ce-i drept, mai întâi la francezi, care imediat le-au tipărit în ziarele naţionale. Deocamdată, noul model n-a fost "botezat", însă s-a stabilit, parţial, data lansării - 2021, la Salonul Auto de la Frankfurt. Renault, proprietarul Dacia, deţine deja cel mai vândut model electric la ora actuală, numit "Zoe", iar Dacia ar urma să preia din tehnologia deja existentă.
Francezii au mai lansat un model electric exclusiv pentru chinezi - City K-ZE, acesta fiind cel de la care se vor inspira pentru viitorul model Dacia. Dar, dacă în China aceste automobile costă 10.000 euro, europenii vor plăti cam dublu! Automobilul se va putea achiziţiona, însă, şi mai ieftin decât suma precizată, întrucât producătorul a menţionat că se vor acorda anumite eco-bonusuri pentru clienţi, care vor mai scădea preţul cu câteva mii de euro. Referitor la dotări, maşina electrică Dacia va dispune de o autonomie de 200 km, cu timp de încărcare la priză de 4 ore. În plus, automobilul se va prezenta sub formă de SUV, cu 5 uşi, ecran multimedia tactic cu sistem de navigare, cameră de marşarier şi aer condiţionat automat. Alte detalii vor fi oferite de producători pe parcurs...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It