Bărbat omorât de o maşină când venea de la cârciumă!

Zilele trecute, un bărbat în vârstă de 58 ani, din comuna Şuici, a pierit lovit de o maşină, în timp ce se întorcea de la cârciumă. Omul mergea pe marginea drumului atunci când a fost izbit în plin de o maşină. La volan se afla un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Stoeneşti, judeţul Vâlcea. Acesta rula pe DJ 703H, mergând dinspre Tigveni către Sălătrucu. În apropierea Căminului Cultural Şuici, tânărul şofer nu a redus viteza într-o curbă. Din cauza ploii, asfaltul era ud, iar maşina a pătruns pe contrasens, acolo unde l-a acroşat pe bărbatul care se deplasa pe jos. După impact, pietonul a rămas inconştient. La faţa locului a ajuns un echipaj al Ambulanţei, care a constatat decesul omului. Pe numele şoferului a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Acesta se face vinovat de faptul că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi meteo, din cauza vitezei ajungând astfel pe contrasens.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It