De Ziua Pământului, tone de deşeuri strânse de Romsilva şi MTS!

Peste 140 tone de deşeuri au fost colectate, la nivel naţional, de cei 5.400 voluntari, alături de silvicultori din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi de reprezentanţi ai Ministerului Tineretului şi Sportului, în cadrul unei ample acţiuni de igienizare a fondului forestier şi a zonelor limitrofe, prin care a fost marcată, pe 22 aprilie, Ziua Pământului. Toate deşeurile colectate au fost transportate în locurile speciale de depozitare pentru a fi reciclate sau neutralizate. Acţiunea de igienizare a pădurilor şi a zonelor limitrofe fondului forestier s-a dorit a fi un semnal de alarmă şi un îndemn adresat amatorilor de drumeţii în natură, pentru a fi mai responsabili şi atenţi cu natura, să nu arunce deşeuri în locurile de campare sau pe traseele turistice din păduri sau în parcurile naţionale şi naturale. Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva este implicată anual în numeroase acţiuni de igienizare a fondului forestier şi a zonelor limitrofe, prin direcţiile silvice şi administraţiile parcurilor naţionale şi naturale, la care participă numeroşi voluntari. Romsilva administrează 3,14 milioane hectare păduri proprietate publică a statului, aproximativ 48% din totalul pădurilor din România. Din acestea, aproape 80% deţin certificarea managementului forestier în sistem internaţional.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It