Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 8 octombrie 2026 03:09

România are cea mai scăzută rată a obezităţii din UE

Zilele trecute s-a celebrat Ziua Europeană Împotriva Obezităţii. Comunităţile din Sănătate, cele ale pacienţilor şi cele politice şi-au adunat forţele pentru a creşte gradul de informare şi conştientizare în ceea ce priveşte obezitatea şi multe alte afecţiuni asupra cărora aceasta are impact. Tema pentru 2019 este "Împreună Împotriva Obezităţii", iar sloganul este "Să acţionăm pentru un viitor mai sănătos!". Scopul campaniei este creşterea numărului de persoane informate în privinţa riscurilor pentru sănătate pe care le prezintă supragreutatea, a nutriţiei echilibrate, precum şi a gradului de informare a profesioniştilor din sănătate asupra problematicii obezităţii şi metodelor de management al pacienţilor cu obezitate. Mai multe rapoarte ştiinţifice au arătat că, în cazul în care obezitatea şi supragreutatea continuă să crească în ritmul alarmant de până acum, acest fenomen va afecta mai mult de jumătate din cetăţenii europeni până în anul 2030. În unele ţări, procentul ar putea ajunge la 90%. Printre statele membre ale UE pentru care sunt disponibile date, cele mai mici ponderi ale obezităţii în 2014 în rândul populaţiei cu vârsta de 18 ani şi peste s-au înregistrat în România (9,40%) şi Italia (10,70%), înainte de Olanda (13,30%), Belgia şi Suedia (ambele 14%). La polul opus, obezitatea a afectat mai mult de 1 din 4 dintre adulţii din Malta (26%) şi aproximativ 1 din 5, în Letonia (21,30%), Ungaria (21,20%) şi Estonia (20,40%). Urmărind evoluţia prevalenţei obezităţii la adulţi la noi în ţară în perioada 1975-2016, se observă o tendinţă anuală de creştere a acesteia, de la 8,30% în 1975 la 22,50% în 2016. În anul 2017, prevalenţa cea mai crescută din ţara noastră s-a înregistrat în judeţele Mehedinţi (6.421,4/100.000 loc.), Arad (3.274,8) şi Bihor (3.244.4). Valorile cele mai mici ale prevalenţei obezităţii s-au înregistrat în judeţele Harghita (57,7), Bistriţa-Năsăud (339,3) şi Satu-Mare(354,7). Diferenţele mari rezultă din faptul că nu toţi medicii raportează obezitatea ca boală. În Europa, doar Portugalia recunoaşte obezitatea drept boală cronică! În judeţul Argeş, în 2017 se înregistra o prevalenţă de 3.050.5 cazuri la 100.000 locuitori. Numărul de persoane supraponderale şi obeze a crescut în ultimii ani şi mulţi oameni consideră că este din ce în ce mai greu să se menţină o greutate "normală" într-un mediu actual în mare parte obezogenic. Acest mediu se întinde de la ratele de alăptare scăzute, la dificultăţi în accesarea geografică sau financiară a ingredientelor unei diete sănătoase, la lipsa de abilităţi de gătit, la abundenţa şi comercializarea de alimente bogate în energie, la alegerile de planificare urbană şi presiunile unui stil de viaţă care reduc de multe ori oportunitatea pentru activitatea fizică (atât la locul de muncă, cât şi în timpul liber). Conform O.M.S., recomandări specifice pentru o dietă sănătoasă includ: consumul mai multor fructe, legume, nuci şi cereale; reducerea consumului de sare, zahăr şi grăsimi. Nutriţia proastă poate duce la imunitate redusă, sensibilitate crescută la boli, precum şi dezvoltarea fizică şi mentală deficitară. Persoanele obeze dezvoltă mai des hipertensiune arterială, diabet zaharat şi ateroscleroză, ceea ce se traduce prin risc crescut de boli cardiovasculare. Federaţia Internaţională a Inimii a arătat în 2017 că 21% din boala cardiacă ischemică poate fi atribuită unei greutăţi corporale excesive. Obezitatea este o problemă serioasă de sănătate publică deoarece creşte riscul unor boli cronice, cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul zaharat tip 2, hipertensiunea arterială, bolile coronariene, anumite forme de cancer etc. În unele cazuri apar chiar şi probleme psihologice.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It