Ziua Eroilor Neamului!

Înălţarea Domnului (popular, Ispas sau Paştele Cailor), mare sărbătoare creştină, este fixată în calendarul ortodox la 40 de zile după Înviere. Tot pe 6 iunie, în Ziua Înălţării, se marchează şi Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român, prin care se comemorează bărbaţii şi femeile care au murit în timp ce serveau în cadrul forţelor armate. Ziua Eroilor se sărbătoreşte odată cu Înălţarea datorită Decretului-lege nr. 1693/4 din mai 1920, care a stabilit ziua comemorării eroilor străini şi pe cei români în acest fel. În plus, această dată a fost stabilită ca urmare a Tratatului de la Versailles, unde ţările beligerante s-au obligat prin semnarea actului amintit la întreţinerea mormintelor ostaşilor îngropaţi pe teritoriile statelor respective, precum şi a monumentelor comemorative de război dedicate acestora. În timpul comunismului, prin Decretul nr. 71/1948, data a fost schimbată la 9 mai, dar după s-a revenit la cea iniţială. De asemenea, pomenirea eroilor în ziua de Înălţarea Domnului a fost hotărâtă şi de Sfântul Sinod în anul 1920 şi consfinţită apoi, prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001, ca sărbătoare naţională bisericească.
Ziua Eroilor este marcată prin evenimente deosebite atât în Bucureşti, cât şi în ţară. Ministerul Apărării Naţionale (MApN) organizează, cu această ocazie, ceremonii militare şi religioase în toate marile garnizoane din ţară. La Curtea de Argeş, evenimentele dedicate Zilei Eroilor se vor desfăşura la Cimitirul Eroilor din zona Bolniţa, după urmatorul program: ora 12.00 - primirea onorului şi trecerea în revistă a subunităţii de onoare; 12.05 - intonarea Imnului Naţional, urmată de ceremonia militar-religioasă; 12.15 - alocuţiunea comandantului Batalionului 33 Vânători de Munte "Posada", lt. Antonio Daniel Alexe şi a primarului Constantin Panţurescu; 12.20 - depunerea de coroane de flori; 12.30 - defilarea subunităţii de onoare.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
