A fost cutremur în judeţ!

Deşi judeţul nostru nu figurează printre cele cu potenţial seismic, marţi dimineaţă, la nivelul judeţului s-a produs un cutremur care nu a creat, însă, probleme. Potrivit seismologilor, cutremurul a avut loc într-o zonă în care în mod obişnuit nu se înregistrează mişcări tectonice semnificative. Seismul a avut magnitudinea de 2,3 grade pe scara Richter, a informat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Acesta s-a produs la ora 02.13, la o adâncime de 2 km, dar nu a fost resimţit de populaţie. După Vrancea, cea de-a doua zonă seismică din România este Câmpulung-Făgăraş şi i se apropie expirarea perioadei de inactivitate, motiv pentru care specialiştii susţin că, dacă teoria ciclicităţii funcţionează, zona respectivă ar putea avea un cutremur cu magnitudine mult mai ridicată. Ultimele cutremure zonale puternice (din 1746, 1832 şi 1916) au fost generate tocmai de această falie, motiv pentru care zona este monitorizată continuu de seismologi. Zona seismică Făgăraş include Valea Oltului, Lacurile de Acumulare Vidraru şi Pecineagu, zona de nord a Masivului Făgăraş, zona Câmpulung şi este determinată de mai multe falii crustale active. Una dintre faliile seismice cele mai active din zona Făgăraş este Lotru - Brezoi - Titeşti - Depresiunea Loviştei - Cumpăna - Piscu-Negru - Câmpulung.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
