La Sălătrucu, ursul i-a pus pe fugă pe turişti!

Chiar dacă săptămâna trecută, un urs a rănit un sexagenar din Curtea de Argeş, iar medicii au trebuit să-i amputeze un picior, continuă şirul teribiliştilor care îşi pun în pericol propriile vieţi. Ultimii au fost sâmbătă după-amiază, la Sălătrucu, când doi turişti au fost fugăriţi de un Moş Martin care nu le-a tolerat faptul că i-au încălcat teritoriul. Sperietura celor doi inconştienţi a fost destul de mare, pentru că s-au trezit din senin cu dihania lângă ei şi au luat-o la sănătoasa, mai ceva ca nişte alergători profesionişti de 100 metri! Incidentul se pare că a avut loc în zona Cornul Călţunului, iar excursioniştii au solicitat sprijinul jandarmilor după ce au rămas blocaţi într-o zonă stâncoasă, în timp ce fugeau din calea ursului. Din fericire, nu au fost răniţi, iar la faţa locului a fost trimisă o echipă a jandamilor şi una a salvamontiştilor. "Două persoane au solicitat sprijin pentru că se pare că rămăseseră blocate într-o zonă stâncoasă, după ce au fugit din calea unui urs. Iniţial, lucrători ai Jandarmeriei Române, împreună cu salvamontişti, plecaseră după ei, dar aceştia au revenit cu un apel telefonic şi au anunţat că au ajuns într-o zonă sigură şi că nu mai au nevoie de ajutor", au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş. Poate citesc aceste rânduri şi alţi "grozavi" care sunt în căutare de senzaţii tari şi, astfel, îşi mai potolesc setea de aventură, mai ales că, în general, ursul nu ştie de glumă şi nu e amator de selfie-uri!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
