Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 9 octombrie 2026 02:41

SVSU Domneşti, câştigător la o competiţie judeţeană!

Devenite deja tradiţionale, Concursurile Profesionale ale Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă - faza judeţeană, s-au desfăşurat zilele trecute pe stadionul municipal din Câmpulung. Având ca principal obiectiv perfecţionarea aptitudinilor şi deprinderilor necesare intervenţiilor în situaţii de urgenţă, concursurile au pus la încercare membrii serviciilor voluntare şi private, care au avut de parcurs trei probe practice: "Pista cu obstacole pe 100 m", "Ştafeta 4x100 m" şi "Dispozitivul de intervenţie". Ambiţie, spirit competiţional, dar şi fair-play sunt cuvintele care au definit aceste competiţii, desfăşurate sub îndrumarea specialiştilor ISU Argeş. După susţinerea probelor de concurs, la Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, locul 1 a fost ocupat de către SVSU Domneşti. La Serviciile Private pentru Situaţii de Urgenţă, în fruntea clasamentului s-a aflat SPSU "S.C. Automobile Dacia".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It