Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 8 octombrie 2026 00:38

An jubiliar pentru Salvamont Argeş

Duminică, la Dâmbovicioara se vor aniversa 50 de ani de activitate Salvamont în Argeş. Se ştie că în Câmpulung Muscel a luat fiinţă prima formaţie de salvatori montani din ţară, imediat după apariţia cadrului legislativ, în anul 1969. Aşadar, momentul istoric va fi marcat prin activităţi specifice. Între orele 09.00-15.30, la Cheile Dâmbovicioarei se va desfăşura cea de-a VII-a ediţie a Concursului de escaladă sportivă "Memorial Bebe Nistorescu". Apoi, de la 17.00, la 19.00, la Pensiunea "Dealul Sasului" va avea loc festivitatea de acordare a medaliei aniversare "Salvamont Argeş - 50 ani". De asemenea, astăzi, la ora 10.00, Consiliul Judeţean Argeş va primi vizita unei delegaţii din Savoia-Franţa. Cu acest prilej, în sala de şedinţe se va organiza o prezentare a relaţiei de cooperare Argeş-Savoia. Însemnătatea acestei colaborări pentru Salvamont va fi punctată de Ion Sănduloiu (şef Salvamont Argeş) şi Jean Louis Eberhart. Totodată, se va semna şi protocolul de colaborare între C.J. Argeş şi C.G. Savoia.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It