Lucrător forestier scos din ghearele morţii de salvamontiştii de la Nucşoara!



Joi după-amiază, echipa Salvamont Nucşoara a intervenit pentru salvarea unui lucrător forestier care a suferit un accident sever de muncă în zona Mioraru. Acesta a fost grav rănit de un cablu de oţel legat de tractorul pe care-l conducea şi care s-a rupt, suferind un traumatism cranian sever şi pierzându-şi cunoştinţa pentru aproape o oră. Din primele cercetări s-a stabilit că este vorba despre Gheorghe S., în vârstă de 45 ani, din Valea Iaşului, angajat la o firmă de specialitate ca tractorist pe un TAF. Evacuarea a durat mai mult pentru că s-a făcut de pe un pârău greu accesibil, iar terenul a fost destul de impracticabil. Între timp, victima şi-a recăpătat cunoştinţa şi a fost cooperantă cu medicii de pe ambulanţa ATI. Deşi a scăpat viu ca prin minune, omul va avea nevoie de multe zile de îngrijiri medicale, întrucât s-a ales cu un foarte urât traumatism cranio-facial şi o fractură de mandibulă, la care s-a adăugat pierderea mai multor dinţi. Bărbatul a fost preluat de către echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă şi transportat la spital, pentru tratament de specialitate. Poliţia a deschis dosar de cercetare pentru vătămare corporală din culpă şi nerespectarea măsurilor de protecţia muncii. Întrucât este vorba despre un accident de muncă, cercetările vor fi efectuate de inspectori din cadrul ITM Argeş.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
