România respectă normele sanitar-veterinare privind bunăstarea animalelor şi regulile privind exportul celor vii

În urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii potrivit cărora România încalcă o serie de norme europene privind exportul de animale vii, M.A.D.R. face următoarele precizări pentru corecta informare a opiniei publice:
Anterior realizării transportului de ovine în Golful Persic, ANSVSA, autoritatea competentă pentru exportul animalelor, a transmis căpitanului navei instrucţiuni tehnice privind transportul în siguranţă al animalelor, cu respectarea regulamentelor europene în domeniu. În premieră, pentru exporturile de animale efectuate din România către ţări terţe, sănătatea şi bunăstarea animalelor au fost monitorizate pe întreaga durată a călătoriei de către un medic veterinar, care a asigurat şi asistenţa sanitară veterinară pentru animalele transportate.
Navă "Al Shuwaikh", încărcată cu 66.000 capete tineret ovin a plecat din portul Midia, judeţul Constanţa, în data de 14 iulie 2019 şi şi-a încheiat călătoria în data de 6 august 2019, în portul Muscat, din Oman. Durata călătoriei a fost de 23 zile, perioadă în care s-a înregistrat un procent de mortalităţi de 0,5% din totalul animalelor îmbarcate, procent care se încadrează în limita acceptată în astfel de situaţii, de maximum 1,5% mortalitate tehnologic admisă.
ANSVSA a primit raportări zilnice privind starea de sănătate a animalelor, semnate de medicul veterinar prezent la bord, precum şi un raport final întocmit de căpitanul navei. Animalele transportate pe punţile superioare nu s-au aflat sub acţiunea directă a razelor solare, acestea fiind acoperite. Temperatura a fost monitorizată zilnic, în toate zonele unde au fost cazate animalele, rapoartele veterinare indicând faptul că pe nicio punte nu a fost depăşit pragul de 35 grade Celsius. Din datele incluse în aceste raportări, precum şi din fotografiile realizate pe durata călătoriei (ataşate), a reieşit faptul că nu au fost înregistrate probleme majore privind sănătatea şi bunăstarea animalelor. Nu au fost semnalate astfel de probleme nici la destinaţie, unde s-a făcut debarcarea animalelor. Toate informaţiile de mai sus sunt bazate pe documente semnate şi asumate de către medicul veterinar care a însoţit transportul şi de căpitanul navei. De asemenea, pe toată durata transportului de ovine au fost respectate normele referitoare la regimul de temperatură, de furajare şi la necesarul de apă al animalelor.
România este a treia ţară din Uniunea Europeană în sectorul creşterii ovinelor. De asemenea, exportul reprezintă un element important pentru acest sector, la nivelul anului 2018 exportându-se 48.500 tone carne de ovine. Interzicerea exportului către ţările din zona Golfului Persic ar afectată interesele grav crescătorilor şi exportatorilor de animale, având implicaţii sociale şi economice greu de cuantificat.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
