Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 8 octombrie 2026 17:33

Tânără moldoveancă, depistată cu şedere ilegală în Argeş

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al judeţului Argeş au organizat zilele trecute o acţiune în scopul prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor pe raza de competenţă. În cadrul activităţilor întreprinse, a fost depistată, cu şedere ilegală, pe raza municipiului Piteşti, o tânără din Republica Moldova, în vârstă de 20 de ani. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că aceasta a intrat legal în România în baza convenţiilor internaţionale prin care se desfiinţează unilateral regimul de vize şi nu a părăsit teritoriul ţării noastre în termen de maximum 90 zile. Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de Imigrări au emis pe numele acesteia o decizie de returnare de pe teritoriului României, prin care este obligată să părăsească ţara în 15 zile şi au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 400 lei. Serviciul pentru Imigrări al judeţului Argeş continuă acţiunile pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale a străinilor, utilizând toate resursele proprii de care dispune şi cooperând cu toate instituţiile cu atribuţii în domeniu, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii noastre.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It