Ziua celor care şi-au pierdut viaţa în trafic

Duminică a fost marcată Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor de Circulaţie. Cu acest prilej, IPJ Argeş a îndemnat la prudenţă şi a amintit că regretele nu pot răscumpăra viaţa sau sănătatea pierdute în accidente de circulaţie! Graba, fie ea sub forma vitezei excesive de deplasare pentru conducătorii auto, a neadaptării la condiţiile de meteo, dar chiar şi a neechipării corespunzătoare a maşinii, a traversării străzii în grabă, prin loc nepermis, ori în timp ce folosim telefonul, sunt deopotrivă condiţii care cresc riscul unui eveniment rutier. Responsabilitatea unui conducător auto depăşeşte limita la care încalcă reguli de circulaţie, riscând să fie amendat. Riscul de implicare într-un eveniment rutier afectează în egală măsură propria persoană, pasagerii aceluiaşi autovehicul, dar şi participanţii la trafic din jurul nostru. Este important să realizăm că graba nu justifică încălcarea regulilor de circulaţie, iar implicarea într-un eveniment rutier de orice natură va aduce mai mult decât timp pierdut. Prezenţa aparatului Radar are, în primul rând, un rol preventiv, care aduce un obicei de respectare a vitezei legale de deplasare şi al regulilor ce circulaţie. Un rol important îl au şi activităţile cu caracter educativ, în rândul celor mai mici dintre participanţi la trafic, aceasta fiind o preocupare constantă a oamenilor legii.
Pentru circulaţia în siguranţă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să respecte regulile, să circule cu viteză adaptată permanent condiţiilor meteo-rutiere, pentru a putea observa şi evita la timp orice obstacol care ar putea apărea, să adopte o manieră preventivă de condus şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic. În condiţii de trafic aglomerat, temperaturi scăzute, cu specific de ceaţă sau de polei, precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă sau ninsoare, chiar şi vântul puternic, pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în efectuarea de manevre riscante, cum ar fi depăşirea coloanelor de autovehicule. Nu consumaţi alcool sau substanţe cu efect psihoactiv (chiar şi unele medicamente) şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Evitaţi să vorbiţi la telefonul mobil în timp ce conduceţi maşina, dacă nu aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip "hands-free". Având în vedere perioada calendaristică, oamenii legii reamintesc că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie doar atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Nerespectarea acestor obligaţii se sancţionează cu amendă între 9 şi 20 de puncte-amendă, şi se va reţine certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie. Pietonii sunt sfătuiţi să traverseze doar pe trecere, să nu înceapă traversarea până când nu sunt siguri că intenţia a fost observată de conducătorii de autoturisme, şi că aceşita pot opri în condiţii de siguranţă. Totodată, în condiţii de vreme nefavorabilă să nu-şi obtureze câmpul vizual cu obiecte vestimentare şi să se deplaseze numai pe trotuar. Informaţii actualizate despre situaţia traficului găsiţi pe siteul oficial al Poliţiei Române, la secţiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic - este recomandat să verificaţi starea traseului pe care urmează să îl parcurgeţi, înainte de a pleca la drum!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
