Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 7 octombrie 2026 12:10

Peste 180 de argeşeni au solicitat DSP Argeş vaccinul anti-HPV

Cancerul de col uterin poate fi prevenit, scutind astfel femeile de suferinţe fizice şi psihice imense. Vaccinarea anti-HPV, alături de screening poate reduce povara generată de această boală, care poate ucide şi prin ignoranţă. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, vaccinarea gratuită anti-HPV se va demara în luna ianuarie a anului 2020, primele 20.000 de doze urmând să fie distribuite, începând cu această săptămână, direcţiilor de sănătate publică. Imunizarea gratuită se va face, începând din luna ianuarie 2020, în cabinetele medicilor de familie, în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani care au solicitat vaccinarea în anii 2017 şi 2018. Vor fi vaccinate şi fetele mai mari, dacă au cerut acest lucru. În acest an, au fost înregistrate la DSP Argeş şi transmise mai departe Ministerului Sănătăţii 182 de cereri din partea argeşenilor care doresc să beneficieze de vaccinul anti-HPV. Până luni, la ora prânzului, ministerul nu a anunţat data la care vor ajunge fiolele în Argeş. DSP precizeză şi că, "în anii 2017 şi 2018, nu a existat nicio solicitare pentru vaccinul anti-HPV, întrucât la nivelul Ministerului Sănătăţii nu a fost achiziţionat acest vaccin".
În ceea ce priveşte mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin în judeţul Argeş, din datele existente în evidenţele DSP rezultă că, în primele nouă luni ale anului curent, numărul deceselor (45) se apropie de totalul celor înregistrate în 2018 (47). Şi tot comparativ, în anul 2017 au pierdut lupta cu boala 52 de femei din judeţ...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It