Respect pentru eroi şi veterani în Baza Aeriană Kandahar

Sunt oamenii pentru care datoria de ţară este mai presus de orice. Sunt veteranii Armatei României, cărora în urmă cu 5 ani le-a fost dedicată o zi: Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii. Instituită prin Legea nr. 150 din 2014, această zi a fost aleasă pentru simbolistica pe care o poartă. În urmă 101 ani, data de 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a reprezentat un moment de cotitură în istorie, prin semnarea Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial, la care şi Armata Română lua parte, creându-se astfel condiţiile necesare actului de la 1 Decembrie 1918, Marea Unire a României. A doua semnificaţie a acestei zile pentru Armata României este marcată de faptul că la 11 noiembrie 2003, în districtul Spin Boldak, provincia Kandahar, cădea la datorie, eroic, sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român răpus în teatrul de operaţii Afganistan, în urma unui atac insurgent îndreptat împotriva patrulei în care se afla. "Aceste evenimente cu semnificaţie istorică aparte pentru Armata României au condus în mod justificat la instituirea, începând cu anul 2014, a unei zile dedicate meritelor unora dintre militarii săi. Consfinţind a avea o zi dedicată veteranilor teatrelor de operaţii, România se alătură, de altfel, unor state cu tradiţii în acest sens, precum Australia, Canada, Statele Unite ale Americii şi altor ţări din Europa, arătând astfel recunoştinţa pentru militarii întorşi din misiuni şi îşi comemorează cu cinste eroii", a subliniat comandantul Batalionului 495 Protecţia Forţei "Vulturii Negri", locotenent-colonel Cezar Cucoş, în faţa formaţiei, adăugând că "majoritatea celor aflaţi de faţă sunt deja veterani, iar unii dintre noi, mai tineri, care participă la această misiune, sunt pe cale să dobândească acest frumos statut, cel de veteran al teatrelor de operaţii".
Un moment emoţionat a fost înmânarea, de către comandantul Batalionului 495 Protecţia Forţei "Vulturii Negri", locotenent-colonel Cezar Cucoş, de certificate de excelenţă unor veterani ai teatrelor de operaţii care s-au remarcat pe timpul misiunilor executate în Afganistan prin curaj, devotament şi spirit de sacrificiu. Nu au fost uitaţi nici cei 30 de militari care au plătit cel mai scump participarea la acţiunile militare recente, cu preţul vieţilor lor. În onoarea acestora s-a păstrat un moment de reculegere. La ceremonie au fost prezenţi şi militarii detaşamentelor româneşti dislocate în Baza Aeriană Kandahar.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
