Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 7 octombrie 2026 10:34

Intervenţie în premieră la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti

De curând, în cadrul Laboratorului de Angiografie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti fost efectuată o procedură de Angioplastie cu balon şi stent a arterei carotide interne, la un pacient cu infarct miocardic în antecedente. Pacientul, cu domiciliul în Bucureşti, s-a adresat dr. Felix Sârboiu, medic primar chirurgie vasculară. Întrucât riscul anestezic şi operator a fost apreciat ca fiind mai mare decât riscul procedurii intervenţionale, s-a decis ca pacientul să fie operat minim invaziv. Intervenţia a fost efectuată de dr. Victor Pănuş, medic specialist Radiologie-Imagistică Medicală, cu competenţă în Radiologie Intervenţională şi Computer Tomografie. Pacientul prezenta o stenoză severă la nivelul arterei carotide interne dreapte, una dintre cele patru artere care irigă creierul. Procedura a fost efectuată fără a necesita anestezia generală sau sedarea pacientului, ca de altfel toate celelalte proceduri intervenţionale. Această intervenţie este prima efectuată de Serviciul Radiologie Intervenţională în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, în regim independent, neasistat, şi a constat în predilatare cu balon, urmată de angioplastie cu stent autoexpandabil şi postdilatare cu balon. Deşi intervenţia a avut un grad accentuat de dificultate, nu au fost semnalate incidente periprocedurale, pacientul având o stare clinică excelentă şi fiind externat la doar câteva zile. Procedura efectuată este una dintre cele din sfera radiologiei neurointervenţionale şi se înscrie în efortul echipei Laboratorului Angiograf de a dezvolta procedurile efectuate către nivelul centrelor de radiologie intervenţională din centrele universitare mari.
"De regulă, traseul este dinspre teritoriu către capitală. Am încercat să aducem Bucureştiul mai aproape de argeşeni şi iată că am reuşit, cu sprijinul autorităţilor judeţene, fără de care nu se putea face nimic în spitalul nostru, să modernizăm şi să creăm noi structuri care se dovedesc a fi eficiente. Trendul este ca acest spital să devină un spital regional, practic să aducem medicina argeşeană acolo unde îi este locul, un loc fruntaş în România", a spus dr. Felix Sârboiu, medic primar chirurgie vasculară.
Dr. Victor Pănuş, care a efectuat în premieră această intervenţie, este unul din medicii tineri care au venit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti în urmă cu aproape un an. "A fost o perioadă extrem de fastă din punct de vedere profesional. Am păţit către o echipă cu o dorinţă grozavă de a realiza lucruri mari. Şi spun foarte lămurit <<lucruri mari>>, pentru că sunt centre universitare care nu realizează niciun procent rezonabil din ceea ce reuşim noi să facem aici, la Piteşti. Toate acestea înseamnă şi un efort pentru comunitatea locală. Însă, prin faptul că în fruntea Consiliului Judeţean Argeş este un medic, domnul dr. Dan Manu, care înţelege problemele din sistemul medical, mai ales cele legate de finanţare, cred că acest lucru aduce un privilegiu medicinei în judeţul Argeş. Iar eu spun că atunci când sănătatea este privilegiată, cu toţii avem de câştigat", a spus acesta.
Alături de procedurile diagnostice şi terapeutice din sfera Cardiologiei Intervenţionale, inclusiv STEMI (programul de asistenţă în infarctul miocardic acut), Compartimentul de Radiologie Intervenţională îşi propune să se alăture eforturilor echipei manageriale a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti şi din cadrul Consiliului Judeţean Argeş de a oferi servicii medicale de ultimă generaţie, prin implementarea rapidă a programului naţional de STROKE (asistenţa în accidentul vascular cerebral acut), susţinând programul de tromboliză prin proceduri specifice de trombectomie şi trombaspiraţie, atât pentru utilitatea pacienţilor din judeţ, cât şi din judeţele limitrofe. Serviciul de Radiologie Intervenţională realizează deja, de trei ani, şi alte tipuri de intervenţii, deservind mai multe specialităţi, respectiv proceduri diagnostice şi terapeutice privind arborele vascular periferic la nivelul membrelor superioare, inferioare, sfera abdominală şi pelvină, terapia hemoragiilor acute de cauză ginecologică, embolizarea fibroamelor uterine, proceduri destinate patologiei coloanei vertebrale, infiltraţii paravertebrale. Complexitatea procedurilor abordate a fost în permanentă dezvoltare, după cum şi numărul procedurilor efectuate a crescut în fiecare an.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It