Poliţiştii caută porcii transportaţi în portbagaje

Agenţii de circulaţie din cadrul Poliţiei Române au început de miercuri, 11 decembrie, controale intense în trafic pentru a verifica dacă sunt transportaţi ilegal porci, iar vinovaţii vor primi amenzi şi animalele vor fi confiscate, a spus Robert Chioveanu, noul şef al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, aceasta fiind una dintre primele măsuri luate pentru combaterea virusului de pestă porcină africană de când s-a instalat în funcţie. "Cei care vor fi prinşi cu porcul în portbagaj, în lipsa de documente a animalelor şi de transport, vor fi sanctionaţi şi porcii vor fi confiscaţi şi incineraţi!", a spus Robert Chioveanu. La sfârşitul lunii noiembrie, în Argeş mai erau active douăsprezece focare de pestă porcină africană la porci domestici: trei în Băiculeşti, două în Bârla, unul în Mihăeşti, două în Izvoru, unul în Ciofrângeni, două în Slobozia, la cele două exploataţii comerciale şi, ultimul apărut, la Suseni.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
