Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 8 octombrie 2026 10:40

Sancţiuni aplicate de poliţiştii rutieri

În data de 22 decembrie, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile de Poliţie Rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 98 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 20.000 de lei, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 10 permise de conducere şi au fost retrase 2 certificate de înmatriculare. Agenţii din cadrul Poliţiei Municipale au depistat un bărbat de 30 de ani, din municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, care conducea un autoturism pe strada Meşteşugari, din Curtea de Argeş, deşi avea dreptul de a conduce suspendat. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare conform art. 335 din Codul penal.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It