Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 7 octombrie 2026 08:31

Ministerul Sănătăţii a lansat un proiect-pilot prin care pacienţii cu tuberculoză vor putea fi trataţi ambulator

Acesta vizează diagnosticarea şi tratarea exclusiv în ambulator a anumitor categorii de pacienţi cu tuberculoză, ce va fi derulat în Bucureşti, în perioada ianuarie-decembrie 2020. Face parte dintr-un program mai amplu, "Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România", finanţat de către Fondul Global de Luptă împotriva Tuberculozei şi Malariei care se desfăşoară timp de 3 ani, în perioada 2018-2021. În cadrul proiectului-pilot este prevăzut ca aproximativ 200 pacienţi cu tuberculoză, BK negativ, necontagioşi, să poată fi trataţi în dispensarele TB aparţinând Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" (din sectoarele 4, 5 şi 6), cu obiectivul de a evita spitalizările în situaţia în care acestea nu sunt absolut necesare. Mai mult, o altă componentă a proiectului o reprezintă diagnosticarea rapidă a suspecţilor, toate acestea fiind făcute astfel încât persoanele sănătoase să nu fie supuse riscului de a contacta boala. "Tuberculoza rămâne o problemă importantă de sănătate publică în România. Deşi s-au făcut progrese importante pentru controlul acestei maladii de către echipele medicale, încă ne situăm pe locul 5 în lista celor 18 ţări cu prioritate înaltă pentru eradicarea tuberculozei în Regiunea Europeană. În perioada următoare, vom implementa, alături de programul naţional pentru controlul TB, o serie de proiecte cu finanţare internaţională, în valoare de peste 23 milioane de euro pentru pacienţii cu tuberculoză. În prezent, în sistemul medical românesc, managementul cazurilor de tuberculoză este încă centrat pe internarea continuă în spitale/secţii de pneumoftiziologie, unde se realizează diagnosticul de certitudine, iniţierea tratamentului, precum şi, după caz, monitorizarea reacţiilor adverse şi evaluarea statusului pacientului la diverse etape terapeutice. Urmărim o schimbare de paradigmă în furnizarea serviciilor de sănătate, prin inversarea piramidei, de la utilizarea excesivă a serviciilor spitaliceşti, către dezvoltarea serviciilor ambulatorii. Demersul este în concordanţă cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi ale Comisiei Europene, dar şi cu obiectivele strategiei naţionale de sănătate şi ale strategiei naţionale pentru controlul tuberculozei", a spus ministrul Sănătăţii, Victor Costache. În funcţie de rezultate, proiectul-pilot va putea fi extins la nivel naţional, această modalitate de tratament fiind în beneficiul superior al pacienţilor.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It