Vizită de rang înalt în Baza Camp Castor

În data de 28 ianuarie, subsecretarul general ONU pentru operaţii de pace, Jean-Pierre-Lacroix, a efectuat o vizită de lucru în aria Sectorului de Est al Mali. Acesta fost întâmpinat în Gao de garda de onoare constituită din militari participanţi la misiunea MINUSMA, printre care şi militari aparţinând detaşamentului Carpathian Pumas. Programul subsecretarului a inclus participarea la un briefing de informare privitor la misiunile contingentelor dislocate în Baza Camp Castor, unde comandantul detaşamentului românesc, alături de comandantul celui german şi salvadorian au prezentat aspecte privitoare la misiunile desfăşurate până în prezent, alăturându-se demersurilor Organizaţiei Naţiunilor Unite în asistarea Guvernului Republicii Mali în procesul de menţinere a păcii pe teritoriul acestui stat. Ulterior, membrii delegaţiei au fost invitaţi la vizionarea expoziţiei statice cu tehnica militară şi echipamentele utilizate în misiuni. Comandantul detaşamentului, comandorul Ioan Mischie, a discutat cu conducerea delegaţiei privitor la misiunile desfăşurate de detaşamentul Carpathian Pumas în Mali, iar reprezentanţi ai personalului navigant şi medical aflaţi la elicopterul configurat în MEDEVAC au răspuns la întrebările vizitatorilor, accentuând principala misiune a detaşamentului, şi anume aceea de a asigura evacuare aeromedicală în Sectorul de Est al Mali.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
