Serviciul de Medicină Legală Argeş dispune de un aparat modern pentru stabilirea alcoolemiei

Astfel, rezultatele date de către serviciu, care constituie probe în dosarele instrumentate de Poliţie, vor fi mai greu de contestat. "Vorbim despre un Gaz-Cromatograf de ultimă generaţie! Aparatul este folosit pentru efectuarea examenelor toxicologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Sunt probe cerute de către organele de poliţie, determinarea alcoolemiei ca mijloc de probă în justiţie fiind atributul laboratoarelor de toxicologie medico-legală. Este o invenţie de ultimă oră. Diferenţa faţă de celelalte aparate ar fi soft-ul de mare performanţă. De asemenea, nu mai avem nevoie de butelii. Era folosită ca anexă butelie de heliu. Noul aparat este dotat cu un generator care produce hidrogen, precum şi cu un generator pentru producţia azotului. O altă caracteristică ar fi aceea că se folosesc foarte mici cantităţi de produs biologic", a declarat dr. Nicuşor Stănculeţ, şeful Serviciul de Medicină Legală Argeş.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
