"Din iunie se va circula pe Magistrala 5 de metrou, Eroilor-Râul Doamnei!"

Aceasta este promisiunea ministrului Transporturilor. Lucian Bode spune că nu sunt motive pentru o nouă întârziere a lucrărilor. Şi alţi miniştri înaintea lui au avansat termen după termen, dar realitatea i-a contrazis. Investiţia, necesară pentru a descongestiona traficul într-unul dintre cele mai aglomerate cartiere ale capitalei, trebuia să fie gata acum 4 ani.
Lucrările pentru construcţia metroului din cartierul bucureştean Drumul Taberei au început în 2011. Trebuiau încheiate în 2015, dar nu sunt gata nici acum. Actualul ministru al Transporturilor, Lucian Bode, promite un nou termen: "Avem 95% finalizată structura, 80% partea de finisaje, avem achiziţionate toate echipamentele pentru semnalizări. (...) Nu există absolut nicio scuză, iunie 2020 dăm în folosinţă Drumul Taberei cu cele 10 staţii!". De la începutul anului, o parte dintre restricţiile de circulaţie au fost ridicate. Pe Bulevardul Drumul Taberei, muncitorii lucrează la refacerea carosabilului şi a trotuarelor, dar nimeni nu ştie cu exactitate când circulaţia va reveni la normal. Construcţia Magistralei 5, Eroilor-Râul Doamnei, este necesară pentru a descongestiona traficul într-unul dintre cele mai aglomerate sectoare ale capitalei. În cartierul Drumul Taberei trăiesc aproximativ 300.000 de bucureşteni.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
