Vijeliile au făcut ravagii în Argeş!

Aşa cum v-am anunţat, în intervalul 23-24 februarie, judeţul Argeş a fost "lovit" de cod portocaliu şi roşu, de vânt puternic. Astfel, în cursul zilei de luni, rafalele au provocat pagube serioase, iar pompierii abia au făcut faţă numărului mare de solicitări. Mai multe apeluri au fost date la 112, pompierii fiind chemaţi în câteva localităţi unde vântul puternic a provocat daune: acoperişuri smulse, pomi căzuţi, table desprinse sau maşini avariate. Intervenţiile au avut loc la Piteşti, Curtea de Argeş, Mioveni, Dobreşti şi Dârmăneşti. De exemplu, la Curtea de Argeş, pe strada Posada, pompierii au intervenit după ce tabla s-a desprins din acoperişul unui bloc. Trecătorii au fost avertizaţi să depăşească zona, putând fi loviţi de lemne sau bucăţile purtate de vânt. De asemenea, un brad imens din curtea Mănăstirii a fost rupt şi pus la pământ de vijelie. Din fericire, niciun trecător nu se afla în preajmă şi a fost evitată astfel o tragedie. La Cota 2000, în Munţii Făgăraş, vântul a bătut cu viteze de peste 100 km/h. A nins, iar zăpada a fost viscolită. Stratul de omăt a fost de 140 de centimetri, astfel că la Refugiul Salvamont de la Cota 2000 ajungea până la mijlocul ferestrelor. Potrivit meteorologilor, în următoarele zile, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale la această dată. Cerul va fi temporar noros, iar trecător, se vor semnala precipitaţii slabe, ziua sub formă de ninsoare la munte şi ploaie în regiunile estice, iar noaptea, mixte în cele nordice.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It