Sancţionat cu 400 de lei pentru alertare nejustificată

Agenţii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung au fost alertaţi luni, în jurul orelor 13.00, în urma unui apel primit de la un bărbat în vârstă de 29 de ani, din comuna Dragoslavele, care a susţinut că fosta sa concubină, cu care încheiase de curând relaţia, ar fi fost într-o situaţie de pericol, aflându-se la o adresă din municipiul amintit pe care nu o cunoaşte. Poliţiştii au contactat-o pe femeia în cauză, care, iniţial, nu a vrut să comunice locaţia la care se afla. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că aceasta nu se afla în pericol şi nici nu a fost victima vreunei infracţiuni. Pentru verificarea aspectelor sesizate, poliţiştii din Câmpulung şi cei de la Secţiei de Poliţie Rurală Schitu-Goleşti au obţinut relaţii inclusiv de la vecini şi rude ale femeii. În urma verificărilor efectuate, s-a luat măsura sancţionării contravenţionale a bărbatului care a făcut sesizarea cu amendă în valoare de 400 de lei, conform Legii 61/1991R privind normele de convieţuire socială, pentru "alarmarea organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol, fără motiv întemeiat".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
