Bărbat din Argeş, mort din cauza gripei!

Ieri, un bărbat în vârstă de 60 ani, din comuna Bârla, cu multiple afecţiuni, a decedat în urma unor complicaţii provocate de gripa sezonieră. Anunţul a fost făcut de către Sorina Honţaru, şefa Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, la întâlnirea autorităţilor pentru comunicarea deciziilor în contextul epidemiei de coronavirus. Bărbatul era internat de câteva zile, în stare gravă şi nu fusese vaccinat antigripal. Trupul neînsufleţit a fost trimis la morgă. Acesta este al patrulea deces din Argeş, înregistrat la o persoană confirmată cu virus gripal AH1. În acest moment, în Argeş, 175 de persoane sunt confirmate cu gripă, dintre care: 106 cu virusul gripal B, 49 cu virusul gripal AH3 şi 20 cu virusul gripal AH1. Dintre acestea, 129 sunt copii şi 46 adulţi. La nivel naţional, 55 de români au murit din cauza gripei, de la debutul sezonului şi până acum...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
